Totul despre procedura în caz de accidente ușoare în 2024: cum să declari și să faci constatarea daunei (2024)

Dacă ești șofer, știi deja că accidentele fac parte din realitatea rutieră. Așa că astăzi discutăm, cu specialiști Groupama care lucrează zilnic cu procedura în caz de accidente ușoare, despre toți pașii pe care trebuie să îi urmezi atunci când ești implicat într-un eveniment auto din care rezultă, din fericire, doar pagube materiale.

Așadar, îți punem la dispoziție experiența Groupama și sfaturile din partea specialiștilor, care constată și avizează aceste daune, pentru ca șoferii să-și repare mașinile prin polițele RCA sau Casco. Asta deoarece legislația prevede, încă din anul 2009, că accidentele ușoare pot fi soluționate și printr-o înțelegere amiabilă, cu ajutorul companiilor din domeniul asigurărilor.

Primul sfat este să-ți păstrezi calmul atunci când ești implicat într-un accident și să deschizi un dialog cu celălalt șofer. Este în avantajelor ambelor părți să ajungeți la o înțelegere amiabilă, salvează timp și parcurgerea altor proceduri, fiind cea mai eficientă metodă de rezolvare a unui accident ușor.

Îți prezentăm, în continuare, tot ce trebuie să știi pentru a parcurge cu succes procedura în caz de accidente ușoare în 2024.

Totul despre procedura în caz de accidente ușoare în 2024: cum să declari și să faci constatarea daunei (1)

Ce se consideră, de fapt, accidente ușoare?

Codul rutier din România definește accidentul ușor ca fiind un eveniment rutier care întruneşte simultan condiţiile:

  • A avut loc pe un drum deschis circulaţiei publice, sau şi-a avut originea într-un asem*nea loc;
  • Au rezultat numai pagube de natură materială, la cel puțin unul dintre vehicule;
  • Cel puțin unul dintre vehiculele implicate era în mișcare.

Care este procedura în cazul accidentelor rutiere ușoare în 2024?

Iată care sunt pașii de urmat, atunci când în drumul tău apare un eveniment neprevăzut și ești implicat într-un accident ușor, în urma căruia s-au produs numai pagube materiale.

La locul accidentului

Ai obligația de a scoate cât mai repede vehiculul în afara părţii carosabile. Iar dacă starea nu permite acest lucru, să fie deplasat cât mai aproape de bordură, pentru a nu încurca traficul.

Sfatul specialiștilor este să faci câteva fotografii cu locul accidentului, înainte de asta, sunt de real ajutor în etapa de constatare. Ai grijă ca în fotografii să se vadă numerele mașinilor implicate și cât mai multe detalii de la fața locului. La fel de important este să încerci să reții cât mai multe detalii despre accident, de exemplu: ordinea în care s-au derulat evenimentele.

Tot acum este momentul când îi poți solicita celuilalt conducător să-ți arate polița obligatorie RCA, să te asiguri că este valabilă și să faceți schimb de date de contact.

Declarare accidente ușoare 2024

Șoferii au la dispoziție două metode de declarare a accidentelor ușoare în 2002 - prin raportarea la secția de poliție, pe raza căreia s-a produs accidentul, sau prin procedura de constatare amiabilă, apelând la compania de asigurări.

Iată ce trebuie să știi despre fiecare:

Raportarea la Biroul de Accidente Ușoare

Se face în termen de 24 de ore de la eveniment, la unitatea de poliție care are competență pe raza localității unde s-a produs accidentul.

Dacă a avut loc în București, accidentele petrecute în toate cele 6 sectoare, se raportează la Biroul de Accidente Ușoare din Splaiul Unirii 311.

Metoda se aplică doar în cazul în care unul dintre șoferi: nu este de acord cu soluționarea prin înțelegere amiabilă, sau pleacă de la locul accidentului.

Procedura de înțelegere amiabilă

Formularul de constatare amiabilă de accident se emite de către companiile de asigurări, se poate descărca de pe site-urile acestora. Ideal este să declari evenimentul și să avizezi dauna în termen de două zile lucrătoare.

Astfel, nu mai este necesar să te prezenți la unitatea de poliție, iar procesul de constatare și avizare va fi gestionat direct de asigurator.

De reținut este că acest formular nu are scopul de a stabili pe loc vinovatul, ci acela de a aduna informații despre circ*mstanțele producerii accidentului. În baza informațiilor, compania de asigurări va stabili răspunderea pentru producerea accidentului.

Procedura înțelegerii amiabile se aplică atunci când se împlinesc concomitent, aceste condiții:

  • Din accident au rezultat doar pagube materiale, fără vătămări corporale;
  • Au fost implicate maxim 2 autovehicule, și ambele dețin polița RCA valabilă la momentul accidentului.
  • Accidentul s-a produs pe teritoriul României;
  • Nu a fost comisă o infracțiune prevăzută în Codul Rutier, cum sunt: conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, conducerea fără permis, sau a unui autovehicul neînmatriculat, sau cu numere false.

Iată câteva aspecte importante despre completarea formularului de constatare amiabilă accident (CA):

  • Ambii șoferi completează același formular, aceasta are două pagini autocopiative, iar la final, fiecare primește exemplarul său, având aceeași valoarea juridică;
  • Dacă ești șoferul care a produs accidentul, vei completa rubrica Vehicul A, în timp ce secțiunea Vehicul B privește șoferul autoturismul păgubit;
  • Formularul include și un spațiu comun, destinat schiței accidentului, aici se desenează o singură schiță, de comun acord cu celălalt șofer implicat;
  • Pentru completarea formularului, ambii șoferi au nevoie de următoarele documente: buletin, talon auto, permis de conducere, polița de asigurare RCA.
  • Completează cu atenție, folosind majuscule și nu face modificări, tăieturi.
  • Verifică la final că toate informații înscrise sunt corecte și că formularul este semnat de ambii șoferi.

Deschiderea dosarului de daună auto

Ai ajuns în etapa de avizare și deschidere a dosarului de daună auto. Un pas mai aproape de obiectivul final, repararea mașinii avariate în accident.

În baza celor rezultate din formularul de constatare amiabilă, compania de asigurări va stabili șoferul vinovat și va emite un proces verbal de constatare a daunelor și documentul de introducere în reparație a mașinii.

Șoferul păgubit se adresează companiei de asigurări care a emis polița RCA celuilalt conducător, iar șoferii care dețin o poliță Casco vor lua legătura cu asiguratorul cu care au încheiat polița facultativă.

Sfatul specialiștilor este să verifici, pe site-ul asiguratorului, care este procedura de avizare și constatare a daunelor și acordare a despăgubirilor. Multe companii de asigurări, printre care și Groupama, pun la dispoziție sisteme online, prin care poți să transmiți ușor și rapid documentele.

Mai departe, îți prezentăm lista documentelor necesare pentru avizarea daunei în baza asigurărilor auto RCA și Casco:

Documente necesare pentru avizarea daunei în baza asigurării RCA

Mecanismul poliței obligatorii RCA este deja cunoscut - șoferul păgubit își va repara mașina în baza poliței RCA a șoferului vinovat.

Dacă ai ales o poliță RCA cu decontare directă, te poți adresa direct companiei tale de asigurări, pentru deschiderea dosarului de daună. Avantajul acestei polițe este că nu mai apelezi la asiguratorul RCA al șoferului vinovat, ci la cel ales de tine, pentru avantajele oferite.

Iată care sunt, în general, documentele necesare pentru deschiderea unui dosar de daună în baza poliței RCA:

  • Actul de identitate și permisul de conducere al șoferului autoturismului păgubit;
  • Actele mașinii păgubite: cartea de identitate a vehiculului (CIV), certificatul de înmatriculare;
  • Copii ale actului de identitate și permisului de conducere al șoferului vinovat;
  • Copii ale actelor mașinii asigurate, care a cauzat accidentul;
  • Copii ale poliței/contractului de asigurare obligatorie RCA ale ambelor mașini;
  • În original, formularul de constatare amiabilă sau Procesul verbal eliberat de Poliție;
  • Fotografii de la locul accidentului;
  • Împuternicire pentru persoana care deschide dosarul de daună, dacă pagubitul este persoană juridică, sau împuternicire notarială, dacă o altă persoană parcurge procesul, în numele păgubitului.

Documente necesare pentru avizarea daunei în baza asigurării Casco

Polița Casco este una facultativă și acoperă daunele suferite de propria mașină, ca urmare a unui accident rutier sau alt tip de eveniment inclus poliță. Dacă șoferul vinovat deține o polița Casco, acesta va acoperi costurile de reparație, iar dacă nu are asigurare facultativă, atunci va suporta din bugetul propriu acele costuri.

Vei avea nevoie de următoarele documente pentru deschiderea unui dosar de daună pentru avarii produse mașinilor cu asigurare Casco:

  • Actul de identitat al asiguratului (și al persoanei delegate);
  • Permisul de conducere al șoferului;
  • Certificatul de înmatriculare al autoturismului asigurat Casco;
  • Copia cărții de identitate a vehiculului asigurat;
  • Copia asigurării Casco;
  • În original, formularul de constatare amiabilă sau Procesul verbal eliberat de Poliție;
  • Declarația privind evenimentul (de tip formular, oferit de companiile de asigurări);
  • Împuternicire pentru persoana care deschide dosarul de daună, dacă pagubitul este persoană juridică, sau împuternicire notarială, dacă o altă persoană parcurge procesul, în numele păgubitului.

Pleacă asigurat la drum, cu polițele auto de la Groupama

În portofoliul Groupama găsești asigurări auto flexibile și avantajoase, prin care preluăm grijile financiare în caz de accidente ușoare, dar nu numai.

  • Asigurarea obligatorie RCA: poți să calculezi și să închei online asigurarea RCA, durează câteva minute și primești toate documentele pe email.
  • Asigurarea facultativă Casco Gradual: alege pachetul potrivit pentru tine și te scutim de costuri suplimentare dacă mașina îți este avariată de producerea unor catastrofe naturale, accidente rutiere, furt, vandalism și altele.
  • Clauza autocontrol - Casco Gradual: poți obține reduceri de până la 40%, dacă ești un șofer prudent, care evită producerea accidentelor. Află mai multe despre cum îți poți evalua stilul de condus și culege reduceri!

În plus, pentru a veni în ajutorul șoferilor, am simplificat procedura de daună și folosim instrumente digitale care fac ca procedura în caz de accidente ușoare să decurgă rapid și ușor.

Dacă ai încheiat la Groupama o poliță facultativă Casco, sau dacă ești implicat într-un accident iar șoferul vinovat are asigurare RCA emisă de Groupama, poți face avizare și constatarea daunele în câteva minute, astfel:

  • Online, accesând acest link și completând formularul;
  • Telefonic, apelând Centrul de Servicii Clienți Alo Groupama la numărul 0374-110-110, de luni până vineri, între orele 8:00 - 18:00;
  • Video Assist: serviciu utilizat pentru constatarea daunelor și realizarea inspecțiilor de risc.

Nu uita: în caz de accidente ușoare, acționează cu calm, alege procedura amiabilă și ia legătura cu asiguratorul!

Ca în multe alte situații, comunicarea este cheie! Iar în caz de accidente ușoare în 2024, sau oricând, te va ajuta să ajungi la o înțelegere amiabilă, care este cea mai eficientă opțiune pentru rezolvarea evenimentelor din trafic. Mai departe, compania de asigurări va gestiona întregul proces.

Sperăm că toate informațiile și sfaturile oferite te-au ajutat să înțelegi pașii pe care îi ai de urmat, de la locul accidentului la transmiterea documentelor necesare pentru deschiderea dosarului de daună.


Ia legătura cu un consultant Groupama și alege asigurarea auto potrivită, care să-ți asigure susținere financiară în caz de accidente ușoare, dar nu numai.

Totul despre procedura în caz de accidente ușoare în 2024: cum să declari și să faci constatarea daunei (2024)

References

Top Articles
Latest Posts
Article information

Author: Cheryll Lueilwitz

Last Updated:

Views: 5813

Rating: 4.3 / 5 (54 voted)

Reviews: 85% of readers found this page helpful

Author information

Name: Cheryll Lueilwitz

Birthday: 1997-12-23

Address: 4653 O'Kon Hill, Lake Juanstad, AR 65469

Phone: +494124489301

Job: Marketing Representative

Hobby: Reading, Ice skating, Foraging, BASE jumping, Hiking, Skateboarding, Kayaking

Introduction: My name is Cheryll Lueilwitz, I am a sparkling, clean, super, lucky, joyous, outstanding, lucky person who loves writing and wants to share my knowledge and understanding with you.